Cu ajutorul Codului Muncii se acordă liberele angajaților din România. Află câte zile vor avea românii de Rusalii. În cursul anului 2019 au fost stabilite prin lege nu mai puțin de 15 zile libere. Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creștine și se prăznuiește anul acesta pe data de 16 și 17 iunie.
Câte zile libere se acordă de Rusalii?
Codul Muncii a stabilit zilele libere pe care le vor primi angajații din România. Pe parcursul întregului an, au fost acordate 15 zile libere stabilite prin lege. Din păcate, nu toae zilele de sărbătoare pică în timpul săptămânii, astfel că slariații cu un program normal de lucru, de luni până vineri, se vor bucura de mai puțin de 15 zilelibere peste cele de zoncediu. Începând din anul 2018, salariații din România au pate de o zi liberă în Vinerea Mare, ultima zi de vineri înainte de sărbătorirea Paștelui.
În contextul acesta, angajații din țara noastră beneficiază de 15 zile libere legale începând cu anul 2018. Ținând cont că prima zi de Paște și prima zi de Rusalii pică duminica, iar alte trei zile nelucrătoare pică în weekend, numărul total al zilelor libere stabilite prin lege care pică în timpul săptămânii va fi de 10 în anul 2019.
Legislația arată că angajatorii sunt obligați să dea liber salariaților în zilele de sărbătoare legală. Din nefericire, există categorii de salariați care sunt nevoiți să lucreze și în zilele acestea. Este vorba de angajații din unitățile sanitare, cei din alimentație publică, dar și angajații din locuri de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității.
Calendarul complet al zilelor legale din 2019:
- 1 și 2 ianuarie (Anul Nou) – marți și miercuri;
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – joi;
- 26 aprilie (Vinerea Mare) – vineri;
- 28 și 29 aprilie (prima și a doua zi de Paște) – duminică și luni;
- 1 mai (Ziua Muncii) – miercuri;
- 1 iunie (Ziua Copilului) – sâmbătă;
- 16 și 17 iunie (prima și a doua zi de Rusalii) – duminică și luni;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – joi;
- 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – sâmbătă;
- 1 decembrie (Ziua Națională a României) – duminică;
- 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – miercuri și joi.
Sursa: fanatik.ro