Un politician cere eliminarea pensiilor speciale. Mesajul aparține partidului PMP

0
84 views

Președintele PMP cere eliminarea tuturor pensiilor speciale, din cauza crizei economiei care s-a instalat în România. Liderul susține că nu a fost niciodată de acord cu acordarea pensiilor speciale.

Eliminarea pensiilor speciale

Eugen Tomac, președintele PMP, a postat un mesaj pe pagina oficială de Facebook în care precizeaază că partidul său a fost primul partid care nu a fost de acord cu pensiile speciale, motiv pentru care acesta cere eliminarea lor.

Tomac a fost singurul lider politic care, atunci când s-a votat legea prin care s-au oferit pensiile speciale pentru politicieni, a declarat că renunță la pensia specială, fapt ce a fost consemnat în stenograma ședinței Parlamentului.

Mesajul liderului politic

Cum am renunțat la pensia specială

Sunt singurul parlamentar care, atunci când s-a votat legea prin care s-au instituit pensiile speciale pentru politicieni, am fost la tribuna Parlamentului și am spus că renunț la pensia specială. Pentru că este un furt!

Acest fapt este consemnat în stenograma Parlamentului României din 19 decembrie 2018 și publicat în Monitorul Oficial, deci eu am renunțat la pensia specială.

PMP a fost primul partid care a propus un proiect de lege, semnat de toți parlamentarii noștri, prin care am cerut eliminarea tuturor pensiilor speciale. Și nu am renunțat niciodată la aceasta ințiativă.

Loading...

Acum, când toți se înghesuie din nou să spună că vor eliminarea pensiilor speciale, vreau doar să reamintesc că noi am fost întotdeauna împotriva acestei nedreptăți și sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când recesiunea bate la ușă și ne amenință cu sugrumarea economiei, să oprim risipa banilor și să eliminăm toate pensiile speciale„, a scris Eugen Tomac.

Plata pensiilor speciale, potrivit cărora duop lege se numesc pensii militare de stat, a fost anul trecut de 8 miliarde de lei.

Cei mai mulți care primesc pensii speciale sunt pensionarii din Ministerul de Interne. Mai mult, SRI se apropie în curând de plata a 10.000 de pensionari.

Legea pensiilor speciale a fost aprobată în ianuarie, anul 2016, fără nicio problemă, la inițiativa lui Gabriel Oprea, care la acea vreme era vicepremier în Guvernul Ponta.

De asemenea, militarilor li se rețin înter 11-17% din soldă, sumă care acoperă și asigurările de sănătate și impozitul pe venit. Pensiile le sunt plătite din bugetul de stat direct prin ministerele sau serviciile secrete unde aceștia au lucrat.

sursa : redactia.ro

Loading...

NICIUN COMENTARIU