Andra și Cătălin Măruță trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 12 ani. Cuplul are împreună doi copii, un băiat și o fetiță, David și Eva. Cei doi sunt căsătoriți de 10 ani.
Mesajul emoționant transmis de Cătălin Măruță pentru Andra
În urma spectacolelor „Tradițional”, unde Andra a încântat publicul cu puternica ei voce, Cătălin i-a făcut o declarație de dragoste soției sale. Alături de o serie de imagini publicate pe contul personal de Instagram, prezentatorul TV a scris:
„Eu o iubesc și e normal să o privesc cu admirație. Însă când văd că oamenii vin chiar și de la sute ori mii de kilometri special ca să o audă pe Andra cântând, îmi crește inima de bucurie.
Spectacolele „Tradițional“, de la Bacău, au fost la înălțime. Sunt tare mândru de Andra și de tot ce a realizat echipa care a făcut posibil acest vis românesc!”
Andra și Cătălin Măruță sunt căsătoriți de 10 ani!
În urmă cu ceva timp, cuplul a povestit publicului cum a decurs nunta lor.
„Nu-mi aminti de dansul mirilor. Fiecare mireasă are visul ei să danseze într-un fel. Am zis ok, nu e cazul să repetăm. Și dacă o să repetăm, tot nu o să fie ce vreau eu. Așa că mai bine o lăsăm pe sentiment. Și n-am repetat nimic.
Doar că eu am strâns foarte multe emoții de la slujba religioasă, i-am văzut pe părinții noștri, pe frații mei, toate neamurile acolo și m-a apucat plânsul în timpul dansului. Și la un moment dat se uită el așa la mine și am crezut că o să-mi zică: „Iubirea mea, dar te iubesc, dar nu știu ce”. Și el îmi zice: „Cât mai durează dansul ăsta?”, a dezvăluit Andra.
„Toată nunta aia se uita la mine, eram foarte stângaci, nu știam să mă mișc deloc și aveam impresia că sunt ore. Ziceam: „Cât mai ține frate piesa asta?”. Cântau cei de la Provincialii și cred că le-a plăcut foarte mult ce se întâmplă acolo…”, a mai adăugat Cătălin Măruță, potrivit Unica.
Sursa: verdict.ro