Lovitură pentru PRO TV! Cabral se retrage după experiența din Dominicană. Detalii exclusive

Show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici” și-a pus amprenta nu doar asupra participanților, asupra celor care au concurat în cele mai vitrege condiții, ci de suferit după toată experiența din Republica Dominicană a avut și unul din prezentatori, mai exact Cabral!

Cabral, extrem de obosit după filmările pe bandă rulantă pentru două emisiuni de la PRO TV

Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, perioada pe care Cabral a petrecut-o în Republica Dominicană l-a făcut pe acesta să conștientizeze care sunt lucrurile cu adevărat de preț din viața sa. Cabral Ibacka a luat decizia motivând o oboseală prea mare și dorința de a petrece mai mult cu familia.

Cabral i-a anunțat pe producătorii de la PRO că are nevoie acută de un moment de respiro, imediat după finala reality-show-ului pe care l-a prezentat cu Adela Popescu.

De altfel, platoul unde s-a filmat finala „Sunt celebru, scoate-mă de aici” este același în care se înregistrează emisiunea „Ce spun românii”. A doua zi după încheierea reality-show-ului, studioul a fost reamenajat pentru emisiunea de la ora 18:00 a lui Cabral.

Vedeta PRO TV a petrecut câteva luni grele în Dominicană și nu apucase să se odihnească suficient după înregistrările-maraton la „Ce spun românii”. Una din cele mai grele experiențe pentru el și familie a fost venirea uraganului, care a dat peste cap întreaga echipă de filmare, băgându-i în sperieți și pe concurenți.

Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait.

M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite. Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine.

Nu știu cât am reușit, dar știu că am încercat. Acum… nu-și închipuie nimeni că se va opri din învârtit bolovanul ăsta pe care trăim pentru că pun eu cracu’n frână. Nu va dispărea gravitația și nici nu se vor opri iepurii din făcut dragoste. Toate merg mai departe bine-mersi.

Doar că eu… Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei. Și sper să fim bine. Ceea ce vă doresc din inimă și vouă”, este o parte a mesajului scris de prezentator pe cabral.ro.

sursa: https://www.fanatik.ro/lovitura-pentru-pro-tv-cabral-se-retrage-dupa-experienta-din-dominicana-detalii-exclusive-20245199?utm_medium=Social&utm_source=FBcrossHuffCabLOVpro