Lovitură de teatru în cazul morţii lui Răzvan Ciobanu! Bărbatul care se declara martor nu mai recunoaşte nimic

La scurt timp de la accident, un presupus martor a făcut un pas în faţă şi a mărturisit că a văzut totul. Bărbatul spusese că Răzvan Ciobanu a fost urmărit şi că cei responsabili de moartea lui Răzvan Ciobanu l-ar fi scos din autoturismul făcut praf. Acum însă, adevărul a ieşit la iveală. Vorbele sale au fost doar minciuni!

Adevărul despre presupusul martor a schimbat complet situaţia. Dorind să apară la televizor, localnicul a inventat totul despre accidentul în care Răzvan Ciobanu şi-a pierdut viaţa. Când a ajuns la audieri, acesta a început să plângă şi a recunoscut că a minţit. 

„Era şoferul, şi încă doi. Care i-au luat banii. Eu aveam băţul în mână şi cuţitul. Atât. Şi nu puteam să fac faţă la trei. M-am ascuns… Dacă mai era cineva cu mine, poate interveneam, poate nu se întâmpla aşa ceva.”, spunea atunci bărbatul care se declara martor.

„Audiat fiind la Poliţie, a început să plângă. Şi-a cerut scuze şi a spus că mai tot timpul stă beat. Voia şi el să apară la televizor”, a spus Dan Capatos. 

Informaţia a fost confirmată şi de Lizeta Haralambie, avocată cunoscută din Constanţa. 

„El a fost audiat. Absolut nimic nu a mai recunoscut. Nu cred că a fost amendat. Poliţia audiază cam tot ce se dă în media.”, a declarat Lizeta Haralambie, la „Xtra Night Show”.

Sursa: spynews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.