on Matache, tatăl cunoscutei cântărețe Delia Matache, a vorbit pentru prima oară despre cel mai mare regret al său.
Ion Matache a sosit în țară, special pentru ceremonia de creștinare a nepoatei sale, Jessica, fiica Oanei Matache, sora Deliei. tatăl îndrăgitei artiste a făcut o declarașie uluitoare. Tatăl Deliei a vorbit deschis despre cel mai mare regret al său.

” Și acum regret că nu am fost lângă Delia atunci când a avut cea mai mare nevoie de mine. Eu l-am descoperit pe Dumnezeu la vârsta de 45 de ani și a fost prea târziu, fetele mele crescuseră și nu mai puteam face ceea ce trebuia să fac de la început. Dar așa a fost de la Dumnezeu să fie. Cu ajutorul Lui a ajuns să se facă mare și să fie bine. Încerc pe cât se poate să îndrept greșelile din trecut, e foarte greu după atâta timp. E copilul meu și-l iubesc. Ne rugăm la Dumnezeu ca să fie bine”, a declarat, Ion Matache, părintele Deliei, în excluisivitate, pentru cancan.ro.
Reamintim că de la începutul anului 2000, tatăl Deliei s-a apropiat de Dumnezeu, petrecându-și aproape tot timpul, la mânăstirile din România, iar de o bună perioadă de timp, acesta a devenit călugăr cu drepturi depline la o mânăstire de la muntele Athos.
Sursa: evzmonden.ro