Dana Nălbaru, MĂRTURISIRI EMOȚIONANTE. Niciodată NU a spus asta: „A deschis o altă cămăruță în sufletul meu…”

Dana Nălbaru, soția celebrului actor Dragoș Bucur, a acordat un interviu în exclusivitate pentru life.ro, imediat după ce a lansat o campanie care te provoacă să îți amintești să te iubești pe tine.

Cu o sinceritate pură, Dana Nălbaru a vorbit despre proiectele sale de viitor, despre adevărata iubire, despre soțul ei, despre copiii săi naturali și, nu în ultimul rând, despre Roxana, fetița care ea și Dragoș au adoptat-o și care a „deschis o altă cămăruță în sufletul ei”.

„Sofia, care a venit prima, m-a învățat să fiu mamă, să înțeleg ce înseamnă acest tip de iubire, ce înseamnă să dăruiești absolut tot și să poți să îți dai viața pentru cineva. Din prima clipă am simțit așa. Iar sentimentul acesta crește o dată cu ea.

Apoi a venit Kadri care a deschis alt sentiment în mine. După Sofia nu mai credeam că voi mai iubi vreodată un copil ca pe ea. Dar Kadri mi-a demonstrat contrariul.

Roxana a venit după Kadri, iar ea a deschis o altă cămăruță în sufletul meu. A venit cu o altă lumină, este curcubeică. De la ea am învățat ce înseamnă puterea și răbdarea adevărate”, a spus vedeta.

Dana a vorbit despre campaniile de ajutoare în care s-a implicat și cum a ajuns să o adopte pe Roxana.

„Până la Roxana fusesem implicată, și acum sunt, în tot felul de campanii de ajutorare, în general cu copii: din familii defavorizate, copii cu afecțiuni complicate și așa mai departe.

Am participat la ele cu tot sufletul. Dar, când mă duceam acasă și mă așezam pe pernă realizam că sunt în universul meu liniștit, cu copiii mei, în familie și era bine. Dar copiii de la care plecasem rămâneau cu problemele lor și cu nevoie de ajutor.

A existat un moment în care mi-am dat seama că ajut oamenii, dar că un ajutor real, care să mă scoată din zona de confort, nu dau.

Așa am avut pretenția de la mine să schimb real viața cuiva, chiar dacă eu aveam familia mea închegată și perfectă. Atunci a apărut ideea adopției, am vorbit-o cu Dragoș, iar ulterior am și făcut acest pas”, a adăugat soția lui Dragoș.

Pentru că este extrem de atașată de fiica adoptată și pentru că o iubește la fel ca pe copii săi, Dana a povestit încă o dată despre adopția Roxanei.

„Pe Roxana am văzut-o pe internet, pe lista copiilor greu adoptabili. Mai avea o lună până împlinea 5 ani. Era un copil bun care avea nevoie de familie și care probabil că astăzi ar fi fost tot acolo.

Îmi amintesc tot din ziua aceea. Ne-am dus la Arad, unde locuia și am găsit-o foarte veselă, într-o rochiță roz. Nu vorbea. Dar s-a aruncat în brațele noastre din prima. Și a stat în brațele noastre cât am rămas acolo. Iar la scurt timp s-a mutat la noi. Și gata”, a încheiat mama celor trei copii.

Sursa: evzmonden.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.