Bucurie fără margini în numeroasa familie a Ancăi Serea – Adrian Sînă! Soția artistului este din nou gravidă… este cea de-a șasea sarcină a frumoasei vedete. Fosta prezentatoare este deja în al doilea trimestru și și-a dorit să țină această minune pe care o poartă în pântece secretă, pentru că a vrut să se asigure că totul decurge normal.
La 38 de ani, cu cinci copii și însărcinată în luna a șasea, Anca Serea arată senzațional. Potrivit mărturisirilor sale, al șaselea bebeluș care va veni pe lume în vara acestui an nu a fost programat.
“Mereu am spus că ne mai dorim un copilaș și iată că minunea s-a întâmplat; sarcina nu a fost programată, dar se pare că energia gândurilor noastre s-a concretizat undeva în octombrie anul trecut. Primul trimestru de sarcină nu a fost unul prea prietenos, am avut stări specifice acestei perioade, cumulate și cu anemia mea, pe care o țin sub control, dar și cu o tensiune foarte mică”, a declarat Anca Serea, relatează jurnaliștii revestei Unica.
Anca Serea şi Adrian Sînă sunt căsătoriți de mai bine de 3 ani
Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună trei copii: Noah, Ava și Moise Petru, născut pe 20 mai 2016. În trecut, fosta prezentatoare de la Prima TV a fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher, însă, a rămas văduvă la doar 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David şi pe Sara. Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit pe 6 noiembrie 2015.
Sursa: cancan.ro