Alex Velea s-a ”produs” la un club celebru din Râmnicu-Vâlcea, iar adolescenții au profitat, din plin, de prezența vedetei. Discutăm despre o petrecere organizată cu ocazia unui ”Bal al bobocilor”, iar unul dintre cele mai bune licee din oraș – Colegiul Național Mircea cel Bătrân – a ținut neapărat să profite de eliminarea lui Velea de la ”Asia Express” și să îl aibă pe scenă, sub lumina reflectoarelor
În anii ’90, Cosmin făcea furori cu T-Short. Acum e patron de club
Sursele CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, spun că Alex Velea nu a cântat și dansat într-un club oarecare din Râmnicu-Vâlcea, fiind invitat special al fostului component al trupei T-Short, care făcea furori în anii ’90. Prietenia dintre cei doi a făcut ca adolescenții din oraș să fie ”privilegiați” la nivel muzical, astfel că prestația lui Alex Velea s-a ridicat la nivelul tuturor pretențiilor. Fanii săi au cântat și au dansat pe melodiile care au devnit hituri, iar Alex Velea, ”scăpat” de stres și din ce în ce mai aproape de frumoasa Antonia, după o perioadă în care despărțirea temporară a fost o provocare pentru amândoi, s-a dezlănțuit, muzical, la propriu.

Experiența de la ”Asia Express”
”Îmi urmez visul și sunt plin de ambiție”, a declarat Alex Velea, referindu-se la ”Asia Express”. ”În toate locurile în care mi-am dorit să câștig, am câștigat”. Mario Fresh, partenerul lui Alex Velea la ”Asia Express”, l-a caracterizat pe acesta drept o persoană foarte ”ambițioasă”.
”Suntem niște talentați”, a izbucnit Velea, zâmbind. ”Copiii mei erau fani ai emisiunii înainte de a participa tatăl lor. (…) Le-a plăcut foarte mult, când au auzit că merg au fost fascinați, de-abia așteaptă să mă vadă. Am răsărit ca soarele din întuneric, acum am tot ce vreau pentru că merit”, a versificat Alex Velea, spre amuzamentul lui Mario Fresh.
”Noi credem că facem o echipă bună, ne avem unul pe celălalt”, spunea Alex Velea, încrezător, înainte de a porni, alături de Mario Fresh, în ”marea provocare”. Cei doi au părăsit competiția mai devreme decât ar fi crezut, însă au ”gustat” din plin toate ingredientele… asiatice.