Ultima perioadă a fost una cât se poate de dificilă pentru Andreea Bălan, frumoasa cântăreață trecând prin momente cât se poate de dificile, suferind un stop cardio-respirator, descoperind că are o afecțiune extrem de rară la naștere și, evident, o serie de intervenții chirurgicale menite să îi salveze viața.
Din fericire însă, Andreea Bălan pare să își fi revenit suficient de mult pentru a fi în forma necesară pentru a reveni pe scenă, ba chiar mai mult, are acum puterea de a zâmbi din nou, cu atât mai mult cu cât a revenit, deja, la viața pe care o avea înainte, starea ei de sănătate fiind una foarte bună.
Andreea Bălan a fost, de curând, la medic, pentru a vedea cum decurge recuperarea medicală de care are nevoie după problemele uriașe de sănătate pe care le-a avut. Și, fericită până peste poate, frumoasa cântăreață a ajuns acasă și, imediat, a dat veștile bune amicelor sale.
”Ne-a sunat și ne-a spus clar. ”Sunt niște vești fantastice. Revin pe scenă. Voi cânta încă din luna mai”! Era fericită până peste poate de veștile primite după ce a fost consultată de medici. Va reveni pe scenă cu câteva concerte în luna mai, prin țară, dar se pregătește intens cu noul show pentru evenimentul care va avea loc, în București, la Sala Palatului, în luna iunie. Oricum, arată foarte bine, și-a revenit fantastic și e tot timpul cu zâmbetul pe buze”, ne-a spus, în exclusivitate, una dintre amicele Andreei Bălan.

Mai mult decât atât, ne-a dezvăluit amica Andreei Bălan, artista, în ciuda problemelor pe care le-a avut în ultimele săptămâni, și-a păstrat optimismul.
”E bucuroasă că, deși ea a avut problemele pe care le-a avut, Clara Maria, fetița pe care a născut-o, este sănătoasă tun. Micuța nu are nicio problemă și, din secunda în care a luat-o în brațe, Andreei i-au trecut toate supărările. E încântată că micuța mănâncă bine și că totul e în regulă cu ea. Se simte, cu adevărat, împlinită acum, cu cei doi copii pe care îi are și cu Geroge care este foarte atent cu ea și cu micuțele”, ne-a mai spus sursa citată.
Mai mult decât atât, momentul prin care a trecut a făcut-o pe Andreea Bălan, susține amica ei, să vadă viața cu alți ochi și să nu se mai consume în momentul în care este atacată în spațiul public.
”Nu cred că a dat doi bani pe cum a topt atacat-o Iulia Albu. I-a spus și lui George să nu se mai consume, să nu îi mai răspundă, să nu o bage în seamă, i-a explicat că, de fapt, Iulia Albu vrea să atragă atenția, că profită de un subiect fierbinte și vrea să își facă nume”, ne-a mai spus amica Andreei Bălan.
În altă ordine de idei, Andreea Bălan explica, acum câteva luni, pe blogul ei, că revenirea cât mai rapidă pe scenă este necesară având în vedere că are cheltuieli suficient de mari încât să nu poată renunța la meseria pe care o are pentru o perioadă mai lungă de timp, obligațiile ei financiare fiind suficient de mari, atât în familie, cât și față de restul angajațșilor ei, dansatoare profesioniste și restul echipei cu care merge la concerte.
”În cazul meu, că tot am fost întrebată de nşpee mii de ori, cu Ella am ales să alăptez fix o lună pentru ca apoi să pot merge la emisiuni relaxată (în juriu la TCDU am revenit la 2 săptămâni pentru că aşa este în contract) şi la concerte fără să mă mulg prin băi. De ce să mergi la concerte aşa repede?! Iar o întrebare stupidă pusă de prea mulţi oameni.
Nu e deloc repede – se merge la concerte după o pauză de 4, 5 luni, că luăm în calcul şi pauză de dinainte de naştere, 4,5 luni, în care ieşi din sistem şi în care nu există niciun câştig financiar şi se trăieşte strict din economii, dar facturile nu se opresc în aceste luni. Totodată, dacă stai prea mult acasă, adio echipa (band, dansatori, colaboratori) deoarece e firesc să îşi găsească alte joburi, nu să te aştepte pe ţine să îţi creşti copiii.
Dar na, pentru unii oameni decât să îşi pună creierul la contribuţie, e mai simplu să mă judece pe mine şi pe alte artiste care s-au reîntors rapid pe scenă. Şi a te întoarce pe scenă nu înseamnă că pleci de acasă şi laşi bebeluşul de izbelişte, înseamnă că pleci câteva ore şi te întorci acasă chiar în aceeaşi zi şi faci asta de câteva ori pe luna la început, nu prea des”, a mai spus Andreea Bălan pe blogul ei.

Andreea Bălan, naștere cu complicații uriașe
Andreea Bălan a trecut prin momente cumplite când a adus-o pe lume pe Clara Maria, cea de-a doua fiică a ei și a lui George Burcea. Ea a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla în sala de nașteri și doar intervenția medicilor a reușit să o aducă la viață.
După o sperietură puternică și câteva zile petrecute în spital, cântăreața credea că este pe drumul cel bun. Din păcate, ea a ajuns din nou la spital după ce s-a trezit într-o baltă de sânge și a fost operată pentru a treia oară. Într-un vlog pe care l-a realizat pe contul său de YouTube, Andreea a vorbit despre chinurile prin care a trecut.
„Când văd branule şi seringi mă doare de dinainte să fiu înţepată numai când mă gândesc la cât de înţepată am fost acum 3 săptămâni. Am ajuns la spital a treia oară, ţâşnea sângele pur şi simplu din operaţie. Pe 20 martie iar am sângerat, nu la fel de mult ca data trecută.
A fost o operaţie foarte grea, au curăţat tot ce era de curăţat. În principiu, nu mai am niciun hematom. Încerc să mă odihnesc, nu prea reuşesc, dar mă simt din ce în ce mai bine. A fost foarte dureros. Toate acestea mi s-au întâmplat din cauză că pe 4 martie am avut acea embolie amniotică, atunci când am născut-o pe Clara, şi a provocat o cascadă de evenimente.
Sper să ajung acasă cu bine, am stat în spital adunat foarte multe zile, nu mai vreau să văd seringi. Am slăbit foarte mult, vreau să îmi revin, să stau acasă cu fetele mele. Îmi pare rău de Clara pentru că este foarte mică şi nu am putut fi alături de ea în primele zile de viaţă”, a spus Andreea Bălan.
Sursa: wowbiz.ro