Povestea lui Kirsty Alexander, o mamă în vârstă de 33 de ani, a emoționat o lume întreagă. Însărcinată cu tripleți, viitoarea mămică abia aștepta să își întregească familia cu cele trei suflete. Din păcate, la unul din controalele medicale, Kirsty și soțul ei John aveau să afle că unul din tripleți a murit.
Vestea a devastat-o pe viitoarea mămică, însă sarcina, aflată la jumătate, trebuie să fie dusă până la capăt. Imediat după ce au aflat vestea, cei doi părinți și-au numit bebelușul care nu a mai supraviețuit „Dotty”, iar micuțul a rămas în uter alături de cei doi frați ai lui, însă fără a se mai dezvolta.
„Medicii ne-au spus că a intervenit o problemă cu Dotty în ceea ce privește dezvoltarea. Părea să aibă legătură cu lichidele din urul creierului”, a declarat Kirsty, potrivit dailymail.co.uk.
Viitoarea mămică a trebuit să rămână puternică pe parcursul sarcinii și a mărturisit că de multe ori când se gândea la bebeluș obișnuia să îmbrățișeze un iepuraș violet de pluș.

„Uneori simțeam că atâta vreme cât este cu mine, în uterul meu, e în singuranță. Dar apoi realizam că atunci când voi naște, voi fi extrem de afectată”, a mai spus ea.
În ziua în care a născut tripleții, Kirsty a decis ca micuțul care nu a supraviețuit să fie înmormântat corespunzător, iar alături de el să rămână pentru totdeauna iepurașul de pluș violet, pe care l-a ținut atâta vreme la piept în timpul sarcinii.

„Am plâns atât de mult gândindu-mă că va rămâne singură, așa că mi-am dorit să aibă ceva care să o păzească, ceva de la mine. Primele săptămâni a fost groaznice, nici măcar nu puteam ieși din casă, dar apoi mi-am împărtășit tristețea și cu alți oameni, iar acest lucru m-a consolat”, a mai spus Kirsty, care a ales să-și facă povestea publică în speranța că alți părinți care trec prin acest gen de experiență să se simtă mai puțin singuri.
Sursa: wowbiz.ro