http://doctorultauonline.com/cookies/

BANCUL ZILEI: „SALUT, AM AFLAT CĂ AI O RELAȚIE CU NEVASTA MEA”

–Salut, am aflat că tu ai o relatie cu nevasta mea și vreau să stăm de vorbă

–Salut, cine ești?

–Sunt soțul Adinei șia dacă tot o împărțim pe Adina, eu zic să te muți la noi, așa împărțim tot și cheltuielile

–Nu-i rea ideea, tu cât porți la picior?

–Eu 42, tu?

–Wooow, super și eu la fel, dă-mi adresa că mă mut în seara asta

La piață

Mă duc la piaţă şi trec pe lângă o tarabă cu pepeni unde era un carton pe care scria: „Un pepene 3 lei, sau trei pepeni la 10 lei”.
În loc să-i spun tipului din spatele tarabei cât de prost e, m-am hotărât să-i demonstrez. Aşa că l-am abordat:
– Aş dori un pepene!
– Da, domnule, face trei lei.

I-am dat banii şi i-am spus:
– De fapt, mai dă-mi unul, te rog.
– Nicio problemă domnule, încă trei lei.
– Ştii ceva, i-am zis, mai dă-mi unul, să fie trei.
– Desigur, domnule, trei lei vă rog.
Abia mă abţineam să nu râd şi i-am spus:
– Tocmai am cumpărat trei pepeni pentru nouă de lei, iar pe cartonul tău scrie trei pepeni pentru zece lei. Tu iţi dai seama cât de prost eşti?
– Nu sunteţi primul client care îmi spune, chicoti el, toată lumea face mişto până când subliniez că au cumpărat trei pepeni în loc de unul!

Soluție

– Bună iubire, știu că ești la birou și acum ești bulversat…dar voiam să vorbesc ceva cu tine!
– Da iubire, spune!
– Am auzit că din păcate secretara ta a murit…
– Mda…așa este. Din păcate a murit.
– Nu ai vrea să o pui pe mama în locul ei?
– Uite ce e. Dacă vrei, du-te și vorbește cu groparul, că mie îmi este indiferent

About admin

http://doctorultauonline.com/cookies/