http://doctorultauonline.com/cookies/

Klaus Iohannis, un nou apel pentru respectarea regulilor anti-Covid: Nu ne putem permite supraaglomerarea spitalelor

Președintele României, Klaus Iohannis a făcut din nou apel, marți, într-o conferință de presă, ca să respectăm măsurile de siguranță, avertizând că România este într-o fază de „răspândire galopantă” a noului coronavirus.

 Iohannis îndeamnă la respectarea restricțiilor

Klaus Iohannis a făcut din nou apel către români să respecte măsurile de protecție împotriva noului coronavirus. Totodată, șeful statului a declarat, într-o conferință de presă că am putea ajunge la un număr alarmant al pacienților internați la ATI, deoarece acesta este tot mai mare.

În acest sens, președintele le-a solicitat premierului Ludovic Orban şi ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, “să evalueze în timp real necesarul de paturi de la terapie intensivă”. Șeful statului a subliniat că, în contextul pandemiei de COVID-19, “nu ne putem permite supraaglomerarea spitalelor”.

“Nu ne putem permite supraaglomerarea spitalelor şi imposibilitatea secţiilor de terapie intensivă de a mai primi şi trata cazurile severe. În acest sens, am solicitat prim-ministrului şi ministrului Sănătăţii să evalueze în timp real necesarul de paturi de la terapie intensivă şi să crească, de fapt, capacitatea secţiilor de terapie intensivă, pentru a fi pregătite şi pentru situaţii mai grave”, a declarat președintele într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Iohannis, despre eroarea transmisă de autorități a cazurilor Covid

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat marţi că este ciudat ca două instituţii guvernamentale să dea diferite cu privire la incidenţa cazurilor de COVID-19.

Șeful statului a subliniat că Guvernul trebuie să clarifice de urgenţă această situaţie.

“Este ciudat că două instituţii guvernamentale dau două rezultate diferite. După părerea mea, este o urgentă nevoie de corelare a datelor între aceste instituţii şi aştept ca Guvernul să clarifice aceste probleme de urgenţă”, a spus Iohannis.

Redăm mai jos declarația integrală:

”Suntem la debutul unei noi săptămâni în care, din păcate, vedem o creștere îngrijorătoare la nivelul tuturor indicatorilor relevanți ai epidemiei de COVID-19 în România. Ne confruntăm cu o transmitere comunitară accentuată în Capitală și în multe județe, fapt care se reflectă în numărul foarte mare de infectări zilnice și în gradul de ocupare a paturilor la terapie intensivă, care riscă să atingă foarte curând un prag alarmant. Dar cel mai dramatic este că, în ciuda eforturilor uriașe ale medicilor, mulți, prea mulți români pierd zilnic lupta cu acest virus. În spatele tuturor cifrelor și statisticilor seci se află familii îndurerate și o suferință profundă.

Suntem deja într-o etapă dificilă, într-un așa-numit val doi al epidemiei, care se înregistrează și în majoritatea țărilor europene, și este imperativ să inversăm acest trend negativ”, a spus Iohannis într-o conferință de presă.

„Nu înseamnă că trebuie să intrăm în panică, dar este un act de maximă transparență să comunicăm toate aspectele care să îi facă până și pe cei mai reticenți dintre noi să conștientizeze gravitatea situației. Doar înțelegând corect imaginea de moment, putem ca împreună, cetățeni și autorități, să depășim cu bine această criză fără precedent. Fără un efort colectiv, va fi însă imposibil să reușim.

De aceea, fac din nou apel la cetățeni să fie prudenți și să respecte cu strictețe toate reglementările în vigoare. Dincolo de regulile preventive adoptate de autorități, sunt lucruri simple pe care le putem face fiecare dintre noi, așa cum spun de fiecare dată, purtatul măștii în public, indiferent că vorbim de spații închise sau nu”, a adăugat președintele.

„Pentru a ține sub control această epidemie la nivel național, este obligatoriu să întrerupem lanțul cauzal care facilitează înmulțirea necontrolată a infectărilor. Nu ne putem permite supraaglomerarea spitalelor și imposibilitatea secțiilor de terapie intensivă de a mai primi și trata cazurile severe.

În acest sens, am solicitat prim-ministrului și ministrului Sănătății să evalueze în timp real necesarul de paturi de la terapie intensivă și să crească, de fapt, capacitatea secțiilor de terapie intensivă pentru a fi pregătite și pentru situații mai grave”,a spus Iohannis.

„Știu cât de grele și epuizante au fost aceste luni în care viața noastră s-a schimbat radical.

Vom ajunge să ne bucurăm din nou de toate activitățile cu care eram obișnuiți cu atât mai repede cu cât vom stopa creșterea periculoasă a ratei de îmbolnăviri.

Restricțiile sunt doar de moment, unele activități la care renunțăm acum pot fi recuperate. Însă viețile, și mai ales viețile celor dragi nouă, nu le mai putem aduce înapoi. Totodată, sănătatea celor care se îmbolnăvesc de COVID-19, odată afectată, este mult mai greu de redobândit”, a continuat el.

„Contestările permanente ale regulilor sanitare și ale măsurilor restrictive întrețin o stare de neîncredere, cu efecte nocive majore asupra sănătății publice. Experiența din ultimele luni ne arată clar că situația poate fi ținută sub control, prin respectarea normelor sanitare și prin luarea unor măsuri stricte, atunci când este nevoie, pentru perioade limitate de timp. Acum avem mult mai multe informații medicale despre virus, iar autoritățile se adaptează permanent și învață inclusiv din propriile greșeli, pentru a lua măsurile necesare.

Sursa: redactia.ro

About admin

http://doctorultauonline.com/cookies/