http://doctorultauonline.com/cookies/

Avertismentul medicului Virgil Musta: ”Pandemia este în creştere sau de mai bine de o lună de zile într-un platou”

Medicul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase a Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, susține că odată cu începerea noului an școlar, numărul de persoane infectate cu noul coronavirus va crește.

„Aceste variaţii nu cred că sunt semnificative din punct de vedere al prognosticului pandemiei. Pandemia este în creştere sau de mai bine de o lună de zile într-un platou, de peste 1.000 – 1.300 de cazuri, care diferă şi de numărul de teste, dar şi ‘exactitatea’ cu care se fac aceste testări. Pot fi pe simptomatologie, adică pe definiţie de caz, ori aleatoriu, pentru cei care vor să meargă în concendiu sau pur şi simplu să se testeze.

Nu cred că există o semnificaţie aparte, prin faptul că astăzi au ieşit valori mai mari. Principala semnficaţie se referă la faptul că avem în continuare un număr mare de cazuri şi încă nu se întrevede faza descendentă a pandemiei şi, ca să fiu sincer, odată cu începerea anului şcolar, s-ar putea să avem o uşoară creştere. Sperăm să nu fie un număr foarte mare de cazuri”, a declarat Virgil Musta pentru B1.ro.

În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 1109 cazuri noi de îmbolnăvire și 36 de decese

Până astăzi, 13 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 103.495 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
43.025 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.283 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 364 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 4.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.052. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.081.644 de teste. Dintre acestea 14.784 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.806 la cerere.

Sursa: ciao.ro

Loading...
Loading...

About admin

http://doctorultauonline.com/cookies/