Lanțul de magazine german care vinde online teste Covid-19 cu o precizie de 99%. Ce preț au – Doctorul Tau Online

Lanțul de magazine german care vinde online teste Covid-19 cu o precizie de 99%. Ce preț au

Lanțul de drogherii “dm” din Germania și Austria a anunțat că oferă spre vânzare teste de coronavirus pentru acasă, cu o precizie de 99%, scrie krone.at.

Este vorba despre așa-numitele teste PCR. Persoanele care vor să se testeze pentru Covid-19 își vor putea preleva singure o probă de salivă, care apoi va trebui trimisă spre examinare într-un laborator certificat.

Testele costă 119 euro și pot fi cumpărate doar online, din motive de securitate, precizează compania germană.

”Prin vânzările exclusive online, dorim să împiedicăm persoanele infectate, suspectate sau rudele acestora, să intre în contact cu alte persoane”, subliniază directorul general al companiei, Harald Bauer.

Testele sunt produse de o companie din Salzburg și au o precizie de 99%.

Pentru testul de coronavirus este nevoie doar de un eșantion din salivă. Proba prelevată este apoi ”ambalată în siguranță” și trimisă în laborator.

”Probele de salivă pot fi prelevate fără erori. În acest moment, probele de salivă colectate (acasă, n.r.) sunt comparabile cu cele prelevate profesional și sunt mult mai plăcute”, a explicat medicul Daniel Wallerstorfer, directorul unui institut de analiză.

Loading...

Setul de testare va avea instrucțiuni precise despre cum se folosește.

Conform companiei, clienții vor primi rezultatul testului în termen de cel mult trei zile.  

Rezultatele testelor pozitive trebuie raportate către autoritățile de sănătate,mai precizează “DM”.

Sursa: stirileprotv.ro

Loading...