Cum să ne îngrijim PICIOARELE cu BICARBONAT de SODIU

Bicarbonatul de sodiu este un exfoliant ideal, îndepărtând celulele moarte şi stimulând regenerarea pielii. Totodată, bicarbonatul neutralizează pH-ul transpiraţiei şi reduce numărul de bacterii de la suprafaţa pielii. Toate aceste proprietăţi recomandă bicarbonatul de sodiu ca un remediu excelent pentru sănătatea picioarelor.

Contra transpiraţiei şi a mirosului neplăcut al picioarelor – În 2 litri de apă caldă se pune 1 pahar de oţet şi 1 lingură de bicarbonat. Se amestecă bine, până la dizolvarea completă a bicarbonatului. Se fac 2 băi de picioare pe săptămână, seara. – Se adaugă 1 lingură de bicarbonat pentru fiecare litru de apă caldă şi se aşteaptă până se dizolvă. Se ţin picioarele în această soluţie pentru 15-20 de minute, în fiecare seară, timp de 1 săptămână. Călcâie aspre şi crăpate – Se introduc picioarele într-un litru de lapte călduţ, timp de 5 minute, după care se masează uşor călcâile şi tălpile cu bicarbonat de sodiu. Apoi, picioarele se mai ţin în laptele cald pentru câteva minute, se scot şi se tamponează cu un prosop moale.

Tratamentul se repetă de 2 ori pe săptămână. – Se dizolvă 3 linguri bicarbonat în 4 litri apă fierbinte şi se înmoaie picioarele în soluţie timp de 20 de minute. Când picioarele sunt înmuiate bine, se exfoliază cu o piatră ponce. Se clătesc bine cu apă călduţă şi se şterg bine. Tratamentul se repetă timp de 1 săptămână, apoi se face pauză 1 zi şi se mai repetă încă 1 săptămână.

Bicarbonatul de sodiu, ideal pentru ingrijirea picioarelor

Băşici la mâini şi/sau picioare – Se adaugă 3 linguri de bicarbonat de sodiu în 5 litri de apă călduţă. În această apă se înmoaie mâinile sau picioarele, timp de 10-20 de minute, apoi se şterg bine. Tratamentul se repetă vreme de 2-3 zile, până la vindecare. – Se mai poate prepara şi o pastă din 3 linguri de bicarbonat şi 1 lingură de apă. Se aplică amestecul pe zona afectată şi se fixează cu un pansament. Se lasă peste noapte şi se repetă până la vindecare.

Bătături la picioare – Se diluează, într-un bol, 6 linguri de bicarbonat de sodiu în 2 pahare de apă şi se amestecă bine. Pasta groasă se aplică pe zona afectată şi se lasă să se usuce. Se repetă tratamentul până la dispariţia lor completă. Picioare umflate Pentru relaxarea picioarelor umflate (inclusiv în timpul sarcinii), se toarnă într-un lighean mic 1 pahar cu oţet de vin şi 2 linguri de bicarbonat de sodiu. Se ţin picioarele în acest amestec timp de câteva minute. Efectul este instantaneu.

Ciuperca piciorului Se adaugă, într-un recipient, apă caldă şi oţet în cantităţi egale şi 2 linguriţe de bicarbonat de sodiu. Se înmoaie picioarele în această soluţie timp de 20 de minute, după care se şterg bine cu un prosop curat. Se repetă această procedură în fiecare zi, timp de cel puţin 2 săptămâni.

Sursa: de-sanatate.com

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !